Despre Concurs

Perioada de desfăşurare

Festivalul se va desfășura pe durata semestrului II al anului universitar 2010 – 2011 astfel:

  • 15 aprilie – 20 mai: înscriere participanţi
  • 20 – 22 mai: desfăşurarea proiectului
  • Începând cu 22 mai – Premierea în funcţie de probe.

Aceste date pot suferi modificări ulterioare, care vor fi anunțate în timp util.

Locaţia

Festivalul se va desfăşura în corpul Electro al Universităţii “Politehnica” din Timişoara.

Cladirea Electro a UPT

Probe Elevi

Algoritmică

  • reprezintă o probă de programare clasică cu subiecte elaborate de către cadrele didactice din UPT, în care elevii participanți vor folosi cunoștințele dobândite în liceu;
  • subiectele sunt asemanătoare cu cele date la Olimpiada Națională/ Județeană de Informatică;
  • limbajul de programare cat si mediul de dezvoltare sunt la latitudinea elevilor participanți. Vă rugăm să specificați într-un mail la iTEC@ligaac.ro limbajul/mediul de dezvoltare preferat.

Probe Studenţi

Software

  • Application Development

    • presupune dezvoltarea unei aplicaţii desktop de dimensiuni medii în aproximativ 48 de ore, urmărindu-se respectarea principiilor de programare orientată pe obiecte, structurarea coerentă a datelor, precum şi alte criterii ce ţin de buna practică a dezvoltări de aplicaţii;
    • limbajul de programare și mediul de dezvoltare utilizat rămâne la latitudinea participanţilor.
    • se poate participa in echipe de maxim 4 studenti. Inscrierea se face individual pe site, iar impartirea pe echipe se va face la deschiderea oficiala, in cadrul registration desk.

  • Artificial Intelligence Programming

    • presupune dezvoltarea unei aplicaţii care să joace împotriva alteia un joc de genul șah, table etc;
    • aplicația va fi dezvoltată pentru un dispozitiv mobil, care va comunica prin http cu server-ul de joc;
    • limbajul de programare, mediul de dezvoltare și platforma utilizată rămân la latitudinea participanţilor.
    • se poate participa in echipe de maxim 4 studenti. Inscrierea se face individual pe site, iar impartirea pe echipe se va face la deschiderea oficiala, in cadrul registration desk.

Hardware

  • Reţelistică

    • presupune testarea cunoştinţelor teoretice și practice în materie de reţelistică;
    • pentru testarea cunoștințelor teoretice se va da un test grilă. (multiple + single choice);
    • pentru testarea cunoştinţelor practice, se va cere simularea un anumit scenariu în Packet Tracer, cât și un mini-concurs de mufarea unui cablu… ☺
    • proba va avea o durată de aproximativ 3 ore.
    • este o proba individuala.
  • DSP / Embedded systems

    • proba constă în dezvoltarea unei aplicații folosind o placă de dezvoltare cu microcontroller și diverși senzori (temperatură, IRDA, ultrasunet, luminozitate) și elemente de execuție (servo-motoare, becuri).
    • tema poate consta și în realizarea unei conexiuni cu PC-ul și dezvoltarea interfeței asociate;
    • limbajul de implementare este C/ASM, mediul de programare este AVR Studio. Pentru partea de PC se poate implementa in orice limbaj de programare.
    • se poate participa in echipe de maxim 4 studenti. Inscrierea se face individual pe site, iar impartirea pe echipe se va face la deschiderea oficiala, in cadrul registration desk.

  • Roboți

    • presupune dezoltarea unei aplicații pentru un robot de la Doctor Robot modelul X80, sau altele la alegere, care va trebui să îndeplinească o anumită sarcină, interacționând cu alți roboți și mediul înconjurător;
    • va exista o competiție între roboții programați;
    • dezvoltarea presupune utilizarea API-ului pus la dizpoziție de producător pentru comandarea/interacțiunea cu robotul;
    • este util să aveți cunoștințe de algoritmică (drumuri minime, recunoaștere),  preluare/prelucrare date de la senzori, image processing.
    • se poate participa in echipe de maxim 4 studenti. Inscrierea se face individual pe site, iar impartirea pe echipe se va face la deschiderea oficiala, in cadrul registration desk.

Proba Web Design

Web Design

  • este o probă deschisă atât studenților cât și elevilor;
  • constă în prezentarea unui site/unei aplicatii web pe o temă aleasă de către persoana / echipa participantă;
  • se poate participa in echipe de maxim 4 elevi/studenti. Inscrierea se face individual pe site, iar inregistrarea pe echipe se va face la deschiderea oficiala, in cadrul registration desk.
  • la evaluare se va ține cont de prezentare, de complexitatea site-ului precum și de funcționalitate și design;
  • evaluarea va fi făcută de companii de specialitate din Timisoara și cadre didactice din UPT;
  • se pot folosi orice tehnologii pentru a crea site-urile/aplicațiile;
  • prezentarea proiectului poate fi facută și pe laptop-ul personal, în caz contrar vă oferim resursele necesare, dar să specificați înainte de ce software/tools aveți nevoie printr-un mail la itec2011@ligaac.ro

Rezultate Algoritmică

Clasament

Nume

Dreptunghi

Numere

Litere

Total

Locul I

Okros Alexandru

10

10

10

30

Locul I

Oprica Dragos-Vasile

10

10

10

30

Locul I

Ristache Dragos

10

10

10

30

Locul I

Ungur Sergiu Ioan

10

10

10

30

Locul II

Stefanica Alexandru

9

10

10

29

Locul III

Bacila Emilian

10

10

8

28

Locul III

Neagu Bogdan Ioan

8

10

10

28

Locul III

Stef Giulia

10

10

8

28

Mentiune

Irimescu Stefan

9

10

6

25

Mentiune

Moraru Alexandru

4

10

10

24

Mentiune

Schnakovszki Vlad

8

10

5

23

Mentiune

Patrascoiu Mihai

7

10

5

22

Mentiune

Retzler Rainer

10

10

2

22

Mentiune

Heidelbacher Andrei

9

10

2

21

Mentiune

Prehari Romica

4

10

7

21

Mentiune

Danci Emanuel Sebastian

6

10

4

20

Mentiune

Dinis Diana Alina

10

10

0

20

Mentiune

Lupu Vlad

7

10

2

19

Mentiune

Panainte Ruxandra

7

10

2

19

Mentiune

Rus Alexandru

6

10

2

18

Mentiune

Davidoi Sorin Adrian Robert

5

10

2

17

Mentiune

Ciulean Sergiu Cristian

5

9

2

16

Mentiune

Tripa Ioana

4

10

2

16

Mentiune

Dinu Andrei

4

9

2

15

Colu Silvia

4

10

0

14

Militaru Laurentiu Andrei

4

10

0

14

Ortan Sebastian

4

10

0

14

Bugarin Nicolae Daniel

3

10

0

13

Codoban Claudiu

3

9

0

12

Udrescu Laura

0

10

2

12

Zaharia Teofil

2

10

0

12

Bratulescu Mihai

0

10

0

10

Ciuca Miruna

0

10

0

10

Ciurea Alexandra Oana

0

10

0

10

Lutan Adrian

0

10

0

10

Stan Calin

0

10

0

10

Tudora Andrei

0

10

0

10

Udrea Iulia Maria

0

10

0

10

Stancu Sebastian

0

9

0

9

Mocanu Razvan

4

2

2

8

Suveti George

0

4

0

4

Achimescu Bogdan

0

0

0

0

Gavrila Marius

0

0

0

0

Handrache Ana-Maria

0

0

0

0

Leustean Ionut-Cristian

0

0

0

0

Aici gasiti arhiva cu testele folosite pentru evaluare.

Rezultate DSP

Premierea va avea loc Marti, 24 Mai 2011, in laboratorul DSP (B513) de la ora 15.00.

Rezultate detaliate DSP

Locul I (365 puncte)

  1. Oprin Bogdan
  2. Porobic Ismet
  3. Popa Ovidiu
  4. Misca Dragos

Locul II (281 puncte)

  1. Pantea Calin
  2. Sarbu Dan
  3. Peicuti Emanuel
  4. Lupșa Ștefan

Locul III (240 puncte)

  1. Bleotu Costin
  2. Dracea Andrei
  3. Coicheci Cosmin
  4. Barbatei Remus

Locul IV (171 puncte)

  1. Mates Petru
  2. Druta Cristian
  3. Gal Paul

Locul V (65 puncte)

  1. Bela Alex
  2. Muntean Gheorghe
  3. Ghergan Oana
  4. Faur Marinela

 

Comments are closed.