Ce este iTEC ?

iTEC este un festival IT aflat la a 4-a ediţie, conceput pe ideea dezvoltării unei societați bazate pe cunoaştere, la care participă studenţi, cadre didactice, firme de specialitate și elevi din liceele de profil din țară.

În acest sens, iTEC are ca scop dezvoltarea capacității studenților de a-şi folosi cunoștințele şi experiența dobândită în cadrul facultății, având posibilitatea de a participa la probe din domeniile software și hardware, de a-şi testa capabilitățile de muncă în echipă și de a se afirma.

Elevii au ocazia de a intra în contact cu mediul academic din Universitatea “Politehnica” Timișoara prin intermediul vizitelor la cursuri şi laboratoare în cadrul instituției, a campusului universitar, dar și a Municipiului Timişoara.